Robert Negoiţă, acuzat de ucidere din culpă, după ce doi muncitori au murit pe șantierul de la Biblioteca Națională

Robert Negoiţă, acuzat de ucidere din culpă, după ce doi muncitori au murit pe șantierul de la Biblioteca Națională
Sursă FOTO: Alexandru Dobre - Mediafax Foto
Publicat: 05/05/2022, 08:13
Actualizat: 05/05/2022, 08:30

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, este acuzat de ucidere din culpă şi abuz în serviciu. El este suspect în dosarul morţii celor doi muncitori care lucrau pe şantierul de lângă Biblioteca Națională, unde este și sediul Ministerului Culturii. 

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a fost citat de procurori, miercuri. El a venit la audieri împreuna cu avocatul său, scrie observatornews.ro.

De la momentul producerii accidentului de muncă și până în prezent, Robert Negoiță a mai fost audiat în acest caz, însă în calitate de martor.

Dosarul procurorilor vizează tragedia care a avut loc în august 2021, când, pe un șantier din curtea Ministerului Culturii, doi muncitori au murit după ce un mal de pământ a căzut peste ei.

Conform unor surse consultate de GÂNDUL la acel moment, firma care făcea lucrările, și care aparține de Primăria sectorului 3, nu avea nicio documentație necesară deschiderii de șantier.

ITM: Reguli de securitate şi sănătate în muncă, încălcate

„Din ce au putut să constate colegii noştri la faţa locului, evenimentul nu s-ar fi putut întâmpla dacă erau asigurate, în totalitate, măsurile de sprijinire a malurilor”, a declarat Constantin Bujor, inspector-şef la ITM Bucureşti, la acel moment.

Șeful Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), Romulus Bulacu, a precizat pentru Gândul că a solicitat expertizarea mai multor construcții din zona unde au murit cei doi muncitori. Printre construcții se numără și structura de beton a râului Dâmbovița, care ar putea fi afectată de săpăturile care au condus la tragedia din 2021.

Accidentul de muncă a avut loc, în 2 august, în Capitală. Un mal de pământ s-a surpat peste trei muncitori, aceștia rămânând îngropați în urma incidentului. Lucrarea aparţinea Primăriei Sectorului 3.
Doi dintre muncitori au fost acoperiţi complet de pământ, fiind căutaţi timp de mai multe ore de către echipele de intervenție. Ei au fost găsiți decedați. Ceilalți patru au fost îngropaţi până la talie, fiind scoşi de pompieri și duși la spitalele Universitar și Floreasca. Cele două persoane decedate au vârste cuprinse între 50 şi 55 de ani.
Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Șoferii vor conduce însoțiți, deși au obținut permis auto. Se schimbă Codul Rutier în România
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Ieșire periculoasă în spațiu, plănuită de compania SpaceX